Se pot depune cereri pentru ajutor la încălzirea locuinței pentru februarie și martie 2024

by Stefania Crisan

Cererile pentru ajutor la încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie pot fi depuse până pe 20 februarie 2024 pentru a primi sprijinul financiar pe februarie și martie 2024. Se acordă ajutor pentru întreg sezonul rece sau pentru o parte din el, în funcție de necesități, anunță Direcția de Asistență Socială și Primăria Satu Mare.

Pot solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței persoanele singure a căror venit net lunar realizat în luna anterioară depunerii cererii nu depășește suma de 2.053 lei, precum și familiile a căror venit net lunar/membru de familie realizat în luna anterioară depunerii cererii nu depășește suma de 1.386 lei.

Până la această dată  823 de sătmăreni au solicitat sprijin financiar pe întreg sezonul rece, alți 39 au cerut ajutor la încălzirea locuinței pe patru luni din sezonul rece, iar opt sătmăreni au solicitat ajutor la încălzire pe trei luni.

Cererile și declarațiile pe propria răspundere sunt disponibile la sediul Direcției de Asistență Socială, strada Ilișești nr. 4, sau pe pagina de internet www.dassatumare.ro. Documentele se preiau de luni până joi, în intervalul orar 08.30 – 15.00, la sediul Direcției de Asistență Socială.

 Informații suplimentare la numărul de telefon 0261-714195 – Birou Beneficii Sociale.

You may also like

Leave a Comment