Având în vedere consecinţele dezastruoase pe care le pot avea incendiile asupra mediului înconjurător, vieţii şi a bunurilor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare aduce la cunoştinţa proprietarilor de terenuri agricole, deţinătorilor de utilaje agricole şi de transport, precum şi cetăţenilor, câteva măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor ce trebuie respectate pe timpul desfăşurării campaniei de recoltare a cerealelor păioase, astfel:
– lanurile de cereale, odată cu începerea coacerii, trebuie supravegheate pentru a se înlătura toate cauzele de incendiu;
– lucrările de recoltare vor începe prin protejarea lanurilor faţă de drumuri, păduri şi căile ferate care le mărginesc. Protejarea se face prin realizarea unor fâşii paralele arate, paiele şi cerealele recoltate de pe acestea fiind evacuate în afara acestor fâşii. Se recomandă ca aceste fâşii să aibă o lăţime de 20 m faţă de drumuri sau păduri şi 50 m faţă de calea ferată;
– la locul de recoltare vor fi aduse o cisternă cu apă, stingătoare cu praf şi CO2, mături de nuiele, găleţi, lopeţi, furci, pentru a fi folosite în cazul unui eventual incendiu;
– maşinile, tractoarele, combinele de recoltat şi celelalte maşini agricole, precum şi autovehiculele de transport ce se vor folosi la recoltarea cerealelor, vor fi verificate din punct de vedere tehnic de către persoane autorizate, înlăturându-se toate defecţiunile care ar putea cauza incendii;
– repararea combinelor şi efectuarea reviziilor tehnice care presupun folosirea focului trebuie executate în afara lanului, pe un teren curăţit de iarbă, la o distanţă de cel putin 30 m de culturile de cereale;
– alimentarea cu carburanţi se va face în punctele de alimentare special amenajate, fiind interzise transportul şi transvazarea lichidelor combustibile în vase deschise sau confecţionate din material plastic şi alimentarea în lan sau la distanţe mai mici de 100 m faţă de acestea, a autovehiculelor, maşinilor şi utilajelor agricole;
– depozitarea provizorie a carburanţilor şi lubrifianţilor necesari pentru lucrările de recoltare se va face la cel puţin 100 m faţă de lanuri, de fâneţe, de depozite de furaje, de păduri şi la cel puţin 50 m faţă de orice fel de construcţie şi clădire sau calea ferată;