Pacienții oncologici vor beneficia de consiliere psihologică

by Stefania Crisan

Persoanele diagnosticate cu o afecțiune oncologică vor putea beneficia de servicii psihologice pe durata derulării tratamentului oncologic, subliniază Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Aceste servicii vor fi furnizate de psihologi cu formare complementară în psihooncologie: consultații, consiliere, evaluare clinică și stabilire a planului de intervenție psihologică.

Potrivit CNAS, recomandarea serviciilor psihooncologice va putea fi făcută de medicii specializați sau supraspecializați în chirurgie oncologică, oncologie medicală, hematologie, oncologie şi hematologie pediatrică, radioterapie, precum și de medicii care acordă servicii de îngrijiri paliative în ambulatoriu.

Până la 30 iunie 2025 va exista o perioadă de tranziție în care serviciile psihologice vor mai putea fi acordate bolnavilor oncologici și de psihologii fără formare complementară în psihooncologie.

Unele dintre modificări vizează implementarea măsurilor care revin CNAS în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului în România, aprobat prin Legea nr. 293/2022, cu modificările şi completările ulterioare.

În acord cu acest plan, de la 1 iulie a.c. se schimbă și modul de raportare și decontare a serviciilor acordate persoanelor cu suspiciune oncologică, dar și bolnavilor de cancer, la nivelul unor categorii de furnizori de servicii medicale aflați în contract cu casele de asigurări de sănătate. Furnizorii respectivi vor ține evidențe distincte ale serviciilor acordate persoanelor menționate, iar finanțarea acestor servicii se va face de asemenea separat, prin acte adiționale la contractele existente. În acest mod, nu numai că se vor putea evidenția fondurile utilizate pentru depistarea și combaterea cancerelor, dar va exista și o imagine mult mai clară a tuturor serviciilor efectuate în acest scop.

Pentru serviciile de diagnosticare oncologică acordate persoanelor neasigurate, finanțarea nu se va face din contribuțiile plătite de asigurați, ci de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, prin transferuri către FNUASS. La fel se va finanța și testarea persoanelor neasigurate în scopul depistării hepatitelor cronice B și C, precum și a infecției HIV la gravidă.

You may also like

Leave a Comment