Zilele Urologiei Sătmărene, un eveniment de marcă apreciat de medicii din țară

by Stefania Crisan

Ediția a XII-a  a Simpozionului Zilele Urologiei Sătmărene, ediția a debutat vineri, 10 mai 2024, la Casa Meșteșugarilor din municipiul Satu Mare. Numeroși specialiști din centre universitare ale țării, Cluj, Bihor, Arad, Tâgu Mureș, Timișoara și nu numai au onorat invitația colegilor sătmăreni de a fi împreună la acest eveniment cu caracter științific menit să evidențieze pașii importanți făcuți în direcția dezvoltării de noi abordări în uro-oncologie.

Cuvântul de bun venit a fost adresat de către șeful secției de Urologie de la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, dr. Cristian Bogdan Rusu, gazda evenimentului. Au luat cuvântul: directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Satu Mare- Mihai Macrina, președintele Casei de Asigurări de Sănătate – Mihaela Curta, directorul medical CJAS Satu Mare –dr. Raveca Gliga, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare – dr. Paula Mare, managerul SJU Satu Mare – dr Ludovic Szatmari, președintele Ordinului Asistenților Medicali și Moașelor, Filiala Satu Mare – Constantin Demian, șeful secției de Urologie de la Spitalul Clinic din Oradea – medicul sătmărean Bogdan Feciche.

Cu toții au apreciat importanța acestui eveniment medical de marcă și a prezenței medicilor pentru un schimb de opinii pertinent, cunoașterea unor experiențe din activitatea profesională menite să evidențieze contribuțiile fiecărei echipe medicale sau individuale prin studii de caz din sfera patologiei urologice. Totodată a fost remarcată prezența tinerilor medici cărora le-a fost adresat imboldul de a explora noile metode  intervenționale, fiind încurajați spre tot ce înseamnă progres și inovație în sfera lor de competență profesională.

Pe parcursul celor două zile alocate simpozionului, 10-11 mai 2024 sunt susținute 34 de lucrări.

Înainte de a da cuvântul autorilor de lucrări, dr. Cristian Rusu a ținut să mulțumească tuturor sponsorilor pentru bunăvoința de a susține acest eveniment.

În deschiderea lucrărilor a luat cuvântul, profesorul universitar doctor Ioan Coman, șeful Centrului de Chirurgie Robotică din Cluj Napoca care a subliniat avântul tehnologiei în domeniul urologiei, progresele înregistrate și valoarea terapeutică complexă prin abordările chirurgiei robotice.

”Așa cum se simte din ce în  ce mai mult, chirurgia robotică este deja în România chirurgia prezentului. Sunt tot mai mulți doctori care se specializează în domeniul chirurgiei robotice. (…) Dumneavoastră nu aveți voie să nu fiți printre cei care veți trăi prezentul și viitorul tehnologiei, Cred că urologia este una dintre specialitățile care a profitat cel maimult de avântul tehnologiei.” a spus profesorul Coman medicilor prezenți în sală

De asemenea, medicul clujean a făcut referire și la evoluția  inteligenței artificiale care în opinia sa trebuie folosită spre binele și folosul oamenilor.

Pe parcursul zilei au avut loc trei sesiuni de comunicări fiind remarcat interesul medicilor de a participa la prezentări și dezbateri, sala fiind plină încă de la început. Medici sătmăreni de diverse specialități, farmaciști, asistenți medicali, cu toții s-au declarat impresionați de valoarea lucrărilor prezentate de invitați, extrem de inovative, fapt prin care se certifică permanenta preocupare  de a pune în practică noi și noi abordări menite să contribuie la însănătoșirea pacienților.

Lucrările simpozionului continuă sâmbătă, 11 mai 2024, cu o ultimă secțiune de lucrări și concluzii.

Evenimentul este organizat de Asociația Urologică Sătmăreană prin efortul medicilor urologi, Cristian Bogdan Rusu, Tiberiu Botezan și Lilian Gorbatâi, cu susținerea Colegiului Medicilor Satu Mare și a  Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, în calitate de partener. Tema din acest an vizează actualitățile uro-oncologice.

You may also like

Leave a Comment