Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 09 – 13 septembrie 2024, la nivelul întregii țări, o serie de acțiuni de verificare a respectării prevederilor legale în domeniu, la comercializarea protezelor, ortezelor, scaunelor rulante, lentilelor de corecție aeriene și de contact, dispozitivelor auditive etc., vândute direct și online, ca parte a unei tematici de control.
Au fost controlaţi 262 de operatori economici care comercializau diferite produse din categoria menționată, abaterifiind identificate la 202 dintre aceștia.
Valoarea produselor verificate este de peste 4 milioane lei, iar valoarea celor cu abateri este de circa 800.000 lei, semnalează ANPC într-o informare publicată recent pe site-ul propriu.
Pentru neconformităţile constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni: 153 amenzi contravenționale, în valoare de peste 650.000 lei, 144 avertismente, oprirea temporară de la comercializare a aproximativ 11.000 de produse, pentru deficiențe de etichetare. ANPC a decis oprirea definitivă de la comercializare a 6 produse pentru termenul de valabilitate depășit. Totodată, pentru 2 operatori economici a fost dispusă măsura remedierii site-urilor de vânzare online
„Protejarea consumatorilor este o prioritate absolută, mai ales când vorbim despre dispozitive esențiale pentru sănătate și mobilitate, necesare, în mod special, persoanelor cu dizabilități. Prin aceste acțiuni de control, ANPC urmărește nu doar sancționarea abaterilor, ci și educarea și informarea corectă a operatorilor economici, pentru a asigura accesul consumatorilor la produse de calitate, conforme standardelor legale. Continuăm să monitorizăm atent piața și să acționăm cu fermitate, astfel încât fiecare cetățean să beneficieze de produse și servicii sigure și corect etichetate,” a declarat Sebastian Hotca, președintele interimar ANPC.
Dintre cele mai frecvente nereguli constatate au fost menționate: deficiențe de etichetare (fără traducerea în limba română a elementelor de identificare și caracterizare sau a manualelor cu instrucțiuni privind montajul, utilizarea și eventualele avertismente etc.); nerespectarea regimului promoțiilor; comercializarea unor produse fără a fi însoțite de ceretificare de garanție; lipsa informațiilor complete pentru a beneficia de garanția produselor; garanția de conformitate nu respectă cerințele legale; informarea corectă și completă cu privire la condițiile de anulare și acordare a garanției; condiţionarea acordării garanţiei de prezentarea ambalajului original al produsului. Desigur, s-a constatat în mai multe cazuri lipsa afișării prețului de vânzare sau chiar a unor avize de funcționare
Pe parte de on-line, ANPC a identificat la mai mulți operatori economici lipsa de pe site-ul de comercializare a formularului tipizat de retragere și a informației potrivit căreia consumatorul va trebui să suporte costul aferent returnării bunurilor în caz de retragere
O altă deficiență constă în lipsa de pe site-ul de comercializare a link-ului către site-ul ANPC și a plachetei SAL (Soluționarea Alternativă a Litigiilor).