Sute de sancțiuni și zeci de permise ridicate în urma acțiunii ”Speed” derulate de polițiștii sătmăreni

by Mihaela Ghiță

În perioada 7 – 13 aprilie 2025, polițiștii  din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni de control al vitezei în cadrul operațiunii „SPEED”, parte a Programului Operațiunilor Europene 2025, derulat sub egida Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

Scopul principal al acțiunii a fost verificarea respectării limitelor legale de viteză și prevenirea accidentelor cauzate de conducerea cu viteză excesivă. Activitățile polițiștilor s-au concentrat pe identificarea și sancționarea celor care pun în pericol siguranța traficului prin nerespectarea regimului legal de viteză.

În urma controalelor, la nivelul județului Satu Mare au fost aplicate 611 sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitelor legale de viteză, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reținute 61 de permise de conducere, dintre care 53 pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h, și 8 pentru depășirea acesteia cu mai mult de 70 km/h.

Poliția rutieră din Satu Mare transmite un mesaj ferm tuturor participanților la trafic de a respecta viteza legală, de a adapta viteza la condițiile de drum și totodată, de a evita comportamentele agresive la volan!

You may also like

Leave a Comment