În duminica a 6-a din Postul Sfintelor Paşti, credincioşii sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim, Floriile sau Duminica Stâlpărilor (după denumirea ramurilor de palmier sau finic cu care a fost primit Iisus de către popor). În acest an, Sărbătoarea Floriilor este prăznuită de ortodocși și greco-catolici, duminică, 5 aprilie, în aceeași zi în care credincioșii catolici sărbătoresc Sfintele Paști.
Intrarea Domnului în Ierusalim este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Această zi rememorează momentul intrării Domnului în Ierusalim ca împărat “drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei”, ca împlinire a unei profeţii făcută înainte cu 400 de ani de venirea lui Mesia. Această duminică îi pregăteşte pe credincioşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii, nu înainte însă de a trece prin zilele de tristeţe din Săptămâna Patimilor.
Duminica Floriilor nu reprezintă doar o zi luminoasă prilejuită de intrarea Domnului în cetatea sfântă, ci şi începutul pătimirilor lui Iisus. El Se îndreaptă acum spre trădare, arestare, proces, batjocură, condamnare, răstignire, moarte. Însă, totodată, El Se îndreaptă spre înviere, spre biruinţa vieţii asupra morţii, în dorinţa de a-i reda omului posibilitatea de a se mântui. Domnul Hristos ne reaprinde speranţa dobândirii fericirii veşnice în viaţa de după moarte. El este Domnul Speranţei şi ne arată, prin pilda propriei vieţi pământeşti ca om, că în pofida încercărilor inerente vieţii avem datoria de a ne păstra vie speranţa deoarece drumul spre biruinţă trece, adesea, prin suferinţă.
Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de Săptămâna Mare. Din punct de vedere liturgic, din această zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi înviere. Un moment cu totul aparte este în Sfânta şi Marea vineri, zi aliturgică, când se săvârşeşte Denia Prohodului.
Sâmbăta lui Lazăr

Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. Momentul învierii lui Lazăr de către Iisus Hristos este simbol al învierii de obște. Învierea lui Lazăr este invitația sau chemarea de a ieși din moarte și a intra în Viață, însă numai prin Hristos moartea este pe deplin învinsă.
Această sâmbătă este cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de Moșii de Florii. Și de această dată sătmărenii s-au rugat pentru toți cei dragi trecuți la cele veșnice participând în număr mare la slujba de pomenire. De altfel această sămbătă este cea care încheie Sărindarele, adică pomenirea morților făcută în fiecare sâmbată din Postul Mare. Tot în această sâmbătă un număr impresionant de credincioși s-au spovedit și împărtășit cu Sfintele Taine astfel încât praznicul Învierii Domnului să fie primit cu sufletul primenit, în pace și bucurie.
Sursa foto – basilica.ro