Duminică, 5 aprilie 2026, credincioșii ortodocși sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută în tradiția populară drept Floriile, una dintre cele mai importante sărbători care preced Sfintele Paști. Evenimentul marchează momentul biblic în care Iisus Hristos a fost întâmpinat în Ierusalim de mulțimi care purtau ramuri de finic și îl aclamau, ca simbol al biruinței și al recunoașterii sale ca Mântuitor. În tradiția românească, ramurile de finic sunt înlocuite cu cele de salcie, care sunt sfințite în biserici și păstrate apoi în gospodării.
Cu acest prilej, ierarhii Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului vor oficia slujbe în municipiile reședință de județ, respectiv Satu Mare și Baia Mare.
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare, în timp ce Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, va fi prezent la Parohia Ortodoxă „Sfântul Gheorghe” din municipiul Satu Mare.