Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat intensificarea măsurilor de prevenire și intervenție în contextul sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic și Floriile Ortodoxe, perioadă în care este așteptată o participare numeroasă a credincioșilor la slujbele religioase.
Potrivit instituției, peste 5.000 de pompieri vor fi zilnic la datorie în acest sfârșit de săptămână, fiind pregătiți să intervină cu aproximativ 4.000 de mijloace tehnice pentru acordarea primului ajutor medical, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor. Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat prin intermediul a peste 500 de echipaje SMURD, dintre care o parte sunt încadrate de pompieri paramedici, iar altele reprezintă unități de terapie intensivă mobilă, inclusiv pentru nou-născuți. De asemenea, sunt disponibile autospeciale pentru transportul victimelor multiple și pentru intervenții de descarcerare.
În paralel, pompierii desfășoară activități preventive și controale la lăcașuri de cult unde se estimează prezența unui număr mare de persoane, dar și la unități turistice sau spații de cazare din incinta mănăstirilor. Verificările vizează respectarea normelor de securitate la incendiu, inclusiv dotarea cu stingătoare, menținerea liberă a căilor de evacuare, exploatarea în siguranță a instalațiilor electrice și asigurarea accesului autospecialelor de intervenție.
Datele centralizate arată că, doar în luna martie, inspectorii de prevenire au efectuat controale la peste 3.150 de obiective din întreaga țară, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de peste 15 milioane de lei și peste 10.000 de avertismente. Totodată, în cazul a șase obiective din București și din județele Harghita, Cluj, Caraș-Severin, Dâmbovița și Brașov, a fost dispusă măsura opririi funcționării sau utilizării din cauza unor încălcări grave ale normelor de securitate la incendiu.
Reprezentanții IGSU le recomandă cetățenilor să manifeste prudență în utilizarea lumânărilor și candelelor aprinse, atât în timpul slujbelor religioase, cât și în locuințe, să evite deplasarea cu lumânări aprinse în autoturisme și să nu parcheze în zone care ar putea bloca accesul autospecialelor de intervenție. De asemenea, este subliniată importanța unui comportament preventiv, precum și consultarea informațiilor disponibile pe platforma națională fiipregatit.ro și în aplicația mobilă DSU.