În perioada 25-31 mai 2025 este marcată Săptămâna Europeană Împotriva Cancerului și totodată Săptămâna de luptă împotriva cancerului având ca îndemn: Depistează! Luptă! Câștigă! Cancerul este una dintre principalele cauze de deces la nivel global, dar numeroase studii arată că această boală poate fi prevenită în multe cazuri prin adoptarea unui stil de viață sănătos și prin evitarea factorilor de risc cunoscuți. Prevenția primară reprezintă un pilon important al politicilor de sănătate publică, contribuind la reducerea semnificativă a incidenței și mortalității prin cancer.
Datele Institutului Național de Sănătate Publică arată că în România, situația actuală evidențiază o serie de provocări majore în ceea ce privește factorii de risc pentru cancer. Fumatul este responsabil pentru 26,9% dintre decesele cauzate de cancer, cu o prevalență alarmantă în rândul bărbaților (30,6%) și al adolescenților (36% dintre aceștia au fumat cel puțin o dată). De asemenea, consumul de alcool rămâne ridicat, cu o medie de 11 litri de alcool pur per persoană de peste 15 ani, în timp ce 16,7% dintre adolescenți consumă cantități periculoase.
Obezitatea și sedentarismul reprezintă o altă sursă importantă de risc. Datele arată că 51,6% dintre femei înregistrează exces ponderal sau obezitate, în special cele cu un nivel scăzut de educație. Un sfert dintre adolescenți sunt deja diagnosticați cu obezitate, iar 80,7% dintre adulți nu practică activitate fizică cel puțin de trei ori pe săptămână.
La acestea se adaugă o alimentație dezechilibrată. Aproape o treime din populație consumă rar fructe și legume, iar doar 12,3% dintre adolescenți includ legumele în dieta zilnică. Poluarea aerului contribuie și ea la creșterea riscului de cancer, cu o expunere medie la particule PM2.5 de 13,5 µg/m³, responsabilă pentru peste 102 decese premature la 100.000 de locuitori.
Un alt aspect îngrijorător este acoperirea scăzută a vaccinării HPV. Doar sub 30% dintre fetele cu vârste între 11 și 18 ani sunt vaccinate, în timp ce acoperirea în rândul băieților rămâne foarte redusă, în ciuda faptului că infecțiile cu virusul papiloma uman sunt asociate cu un risc crescut de cancer de col uterin și alte tipuri de cancer.
Expunerea excesivă la soare este un alt factor de risc important. Radiațiile ultraviolete sunt asociate cu dezvoltarea unor forme agresive de cancer de piele, inclusiv melanomul malign. Utilizarea protecției solare și evitarea expunerii în orele de vârf sunt măsuri simple, dar extrem de eficiente.
Codul European de Luptă împotriva Cancerului oferă un set de 12 recomandări validate științific, care pot fi implementate cu ușurință în viața de zi cu zi. Aceste măsuri includ evitarea fumatului, alimentația sănătoasă, activitatea fizică regulată, limitarea consumului de alcool, vaccinarea împotriva infecțiilor oncogene și participarea la programele de screening.