Prefectul Radu Roca: Programul ”Masă sănătoasă” ajunge la 24 de școli din județul Satu Mare. Pensiile românilor cresc în mod echitabil

by Stefania Crisan

Peste  9000 de elevi din județul Satu Mare vor beneficia de programul „ Masă sănătoasă”, adoptat de Guvern în cadrul ședinței de miercuri, 28 februarie 2024, suma alocată județului nostru fiind de 20,16 milioane lei, a anunțat joi, 29 februarie, prefectul județului, Radu Roca în cadrul unei scurte conferințe de presă.

Programul “Masă sănătoasă”  va ajunge în acest an la 9.077 elevi din 24 de școli din județ, majoritatea din mediul rural.

Unitățile de învățământ cuprinse în program sunt: Acâș, Beltiug, Bogdand, Cărășeu, Culciu Mare, Orașu Nou, Săuca, Socond, Terebești, Tășnad, la care se mai adaugă școlile din Supur, Dobra, Păulești, Ardud, Pomi, Porumbești, Sanislău, Santău, Doba, Homorodu de Mijloc, Certeze, Halmeu, Livada și Școala Gimnazială ”Dr. Vasile Lucaciu”, Satu Mare.

Încă de anul trecut ”Masă sănătoasă” a fost implementat ca un proiect pilot, în județul Satu Mare fiind cuprinse inițial 9 școli. Iată că în acest an programul a fost extins la încă 15 unități de învățământ , iar cum a menționat prefectul Radu Roca este de dorit ca pe viitor să beneficieze de acest program toate școlile din județ.

Programul Național ”Masă Sănătoasă” asigură acordarea cu titlu gratuit, zilnic, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, preșcolarilor şi elevilor din unități de învățământ preuniversitar de stat.

La nivel national, Guvernul a aprobat alocarea sumei totale de aproximativ 1,02 miliarde lei bugetelor locale ale unităților sau subdiviziunilor administrative-teritoriale pentru finanțarea Programului Național Masă Sănătoasă, în perioada activităților didactice în anul 2024.

 Un alt aspect semnalat de prefectul Radu Roca în cadrul întâlnirii cu presa a făcut referire tot la ședința de guvern de miercuri în cadrul căreia au fost aprobate normele de aplicare a legii pensiilor pe baza cărora vor fi recalculate pensiile din sistemul public. Ceea ce a subliniat prefectul județului este că în baza acestor norme nicio pensie nu scade ca efect al noii legi.

”Dimpotrivă, pensiile românilor cresc în mod echitabil și de această dată pe merit. Guvernul Ciolacu a majorat cu 13,8% pensiile în ianuarie, iar începând cu septembrie 2024 se plătsc pensiile recalculate” a subliniat prefectul, Radu Roca.

La finalul conferinței de presă, prefectul Radu Roca le-a oferit doamnelor și domnișoarelor din mass media un mărțișor , simbol al primăverii împreună cu urarea de a avea o primăvară frumoasă, cu sănătate și bucurii.

You may also like

Leave a Comment