De mai bine de 18 ore, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare, coordonați de inspectorul șef, locotenent colonel Sergiu Marius Buzduga continuă intervenția de stingere a focarelor incendiului de la depozitul de colectare deșeuri carton, hârtie și mase plastice de pe strada Magnoliei din municipiul Satu Mare.
Cadrele ISU acționează cu șase autospeciale de stingere cu apă și spună și o autoscară.
”Operațiunea de stingere se desfășoară de mai bine de 18 ore iar până în prezent incendiul a fost lichidat pe o suprafață totală de aproximativ 9000 m² dintre care 4000 m² în interiorul a două hale. Forțele profesioniste din cadrul ISU MM și ISU BH s-au retras” precizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare