Prins băut la volan și cu permisul suspendat

by Stefania Crisan

Polițiștii din cadrul Poliției Ardud au fost sesizați despre faptul că o persoană ar conduce haotic un autoturism, pe varianta ocolitoare a municipiului Satu Mare, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. Întâmplarea a avut loc în dimineața zilei de miercuri, 10 iulie 2024.

Polițiștii au identificat autoturismul, pe Drumul Național 19A, în zona Aeroportului Satu Mare, constatând faptul că la volanul acestuia s-ar fi aflat un bărbat de 39 de ani, din Sanislău.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Verificările efectuate au scos la iveală faptul că bărbatul ar avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Potrivit IPJ Satu Mare cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

You may also like

Leave a Comment