Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a avut joi, 17 aprilie 2025 o întâlnire cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu în cadrul căreia au fost analizate și discutate o serie de proiecte majore de infrastructură necesare pentru dezvoltarea județului. Printre prioritățile abordate s-au numărat construcția drumului expres Satu Mare–Oar, realizarea drumului expres Satu Mare–Baia Mare, precum și identificarea soluțiilor pentru asigurarea sprijinului financiar guvernamental necesar finalizării lucrărilor de modernizare la Aeroportul Internațional Satu Mare.
Ministrul Grindeanu a exprimat, de asemenea, disponibilitatea ca Ministerul Transporturilor să preia câteva tronsoane de drumuri județene care fac legătura cu puncte de trecere a frontierei, printre care Satu Mare–Bercu și Bătarci–Tarna Mare. Scopul este ca aceste sectoare să fie transformate în drumuri de interes național, ceea ce ar permite Consiliului Județean Satu Mare să economisească fonduri importante, care ar putea fi direcționate ulterior spre modernizarea altor drumuri județene.
În cadrul vizitei, ministrul Transporturilor a reiterat nevoia de descentralizare a activelor aflate în administrarea ministerului, în special a spitalelor CFR și a altor clădiri neutilizate. Acesta a explicat în cadrul unei conferințe de presă că ministerul nu mai poate susține eficient activitatea medicală, iar aceste unități ar trebui să fie transferate autorităților locale, județene sau universităților de medicină.
„Ministerul Transporturilor trebuie să facă autostrăzi, nu sănătate. Aceste spitale au rămas în portofoliul nostru dintr-o moștenire istorică, de pe vremea când CFR-ul era considerat a doua armată a țării. Nu spun că e rău că există aceste spitale, dar ele nu trebuie să fie gestionate de Ministerul Transporturilor. Pot fi preluate de autoritățile locale, de universități de medicină sau de consiliile județene. Noi nu am investit suficient în ele în ultimii ani, ceea ce a dus la degradarea actului medical”, a declarat Sorin Grindeanu.
Ministrul a precizat că procesul de transfer a fost deja început, oferind ca exemplu un spital transferat unei universități de medicină, și a subliniat că există deja cadrul legal necesar pentru aceste mutări.
„La Timișoara, de exemplu, Spitalul CFR este dorit de primărie, de Consiliul Județean și de Universitatea de Medicină. E un fel de concurs de idei, ceea ce e foarte bine. Dacă și aici autoritățile locale doresc preluarea unor imobile, le putem transfera. Vorbesc foarte serios: dacă domnul primar vrea, îi dau și gara. CFR-ul nu are forța să renoveze aceste clădiri și să le aducă la standarde europene”, a afirmat ministrul.
El a vorbit și despre sedii TAROM sau CFR aflate în zone ultracentrale, care stau goale și ar putea fi valorificate prin transfer către comunități. Grindeanu a încheiat subliniind că a fost viceprimar și președinte de consiliu județean și înțelege din experiență că multe probleme se rezolvă cel mai bine la nivel local.