Vineri, 18 aprilie 2025, credincioșii sătmăreni au participat în număr mare la Denia Prohodului Domnului. În Sfânta și Marea Zi Vineri, așa cum este scris și în Sinaxar se prăznuiesc sfintele, mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.
Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.
Slujba Prohodul Domnului cuprinde una dintre cele mai înălțătoare cântări închinate Domnului nostru Iisus Hristos care de bunăvoie a pătimit răni și moarte pentru neamul omenesc.
La ceas de rugăciune , Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului a fost alături de comunitatea sătmăreană. Ierarhul a slujit în sobor de preoți și diaconi la Catedrala Adormirea Maicii Domnului din municipiul Satu Mare. Din sobor a făcut parte: părintele protopop al Sătmarului, pr. Gabriel Gorgan, preoții slujitori ai catedralei – pr. paroh Cristian Boloș, pr. Radu Șimonca și alți slujitori ai sfintelor altare.
Sâmbătă, 19 aprilie 2025, de la ora 24:00, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va săvârși Slujba Învierii Domnului urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie tot la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Satu Mare.