Medicul sătmărean Liliana Ardelean a trecut la cele veșnice

by Stefania Crisan

Doctor Liliana Ardelean, medic primar psihiatrie, angajată a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a trecut la cele veșnice. Lia, așa cum îi spuneau colegii, prietenii și toți cei dragi a fost în ultimii doi ani medic șef interimar al secției Psihiatrie cronici. Un om cu o stare de spirit extraordinară, un suflet  plin de lumină și frumos, iubitoare de muzică și cărți, un profesionist dedicat oamenilor, dar și o adevărată luptătoare în fața numeroaselor încercări pe care viața i le-a pus în cale, cu tot efortul pe care l-a făcut în ultima perioadă a pierdut lupta cu o boală necruțătoare.

” Aflată de mai mult timp într-o luptă acerbă cu propria suferință, cu temeritatea și dârzenia unui gladiator, azi arena a rămas goală, decidentul din tribuna zeiței Fortuna votând pentru trecerea la veșnicie.

Zbor lin în lumină, dragă Lia, acolo „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”, acolo unde doar sufletul tău luminos va continua să inspire și să mângâie pe mulți dintre cei care te-au cunoscut.

Cu recunoștință și respect, ne înclinăm în fața amintirii sale și transmitem sincere condoleanțe familiei” este mesajul de condoleanțe transmis de întregul corp medical al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare

Drum lin în lumină, Lia dragă!

Sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu s-o odihnească în pace

You may also like

Leave a Comment