Luna decembrie rezervă o zi cu totul specială dedicată femeii prin intermediul unui eveniment de excepție. Astfel la data de 17 decembrie 2025, de la ora 17, la Muzeul Județean Satu Mare va avea loc lansarea albumului „Femeia. O incursiune vizuală în viața femeii din societatea românească”, realizat de ”trei femei, trei prietene, trei autoare sătmărence”, Dr. Marta Cordea, cercetător la Secția ”Colecții Speciale” a Bibliotecii Județene Satu Mare, Dr. Daniela Bălu, director al Muzeului Județean Satu Mare și doctorand Diana Kinces, de la instituția gazdă.
Evenimentul se anunță a fi un moment cultural de amploare, un adevărat Regal Cultural, după cum l-a numit Daniela Bălu, dedicat patrimoniului și reprezentării feminine în spațiul românesc. ”Dragi prieteni, pentru că începe perioada colindelor, voi apela la celebra colindă „O, ce veste minunată”! Da, am să vă dau o veste minunată! Mai exact noi vă dăm, adică noi, 3 femei, 3 prietene, 3 autoare, vă invităm la lansarea cărții noastre, un adevărat album- tezaur,”Femeia. O incursiune vizuală în viața femeii din societatea românească””este invitația celor trei autoare pentru publicul sătmărean.
Lansarea va fi prezentată de preotul și muzeograful Crin Triandafil Theodorescu, cunoscut pentru activitatea sa culturală și pentru mesajele sale dedicate promovării valorilor spirituale. În calitate de specialist în domeniul patrimoniului, acesta va evidenția valoarea culturală și documentară a albumului.
Evenimentul va include și un mesaj video transmis de către distinsa doamnă Simona-Mirela Miculescu, cetățean de onoare al municipiului Satu Mare și prima femeie din România care a ocupat funcția de ambasador UNESCO care de altfel a semnat prefața volumului.
La lansare va participa și istoricul dr. Viorel Câmpean de la Secția ”Colecții Speciale” a Bibliotecii Județene Satu Mare, invitat să prezinte volumul și contribuția celor trei autoare.
Organizatorii anunță că publicul va fi întâmpinat și cu momente literare, muzicale și alte surprize culturale, care vor fi comunicate în perioada următoare.