Jandarmii sătmăreni  sunt la datorie și în acest weekend

by Stefania Crisan

Jandarmii sătmăreni anunță participarea la o suită de evenimente ce au loc în acest sfârșit de săptămână, 9-11 august 2024, în județul Satu Mare. Climatul de ordine și siguranță publică va fi asigurat împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, menționează Jandarmeria Satu Mare.

            ,,Poarta Oașului” de la Orașu Nou, ,,Off Road Racșa”, ,,Ziua Ecvestră de la Sanislău”, ,,Ziua Comunei Viile Satu Mare”, ,,Ziua comunei Vetiș” și ,,Caravana Tiff Unlimited” organizată în perioada 09 – 11 august în pasajul Corneliu Coposu din municipiul Satu Mare sunt câteva din activitățile din acest sfârșit de săptămânî unde jandarmii sătmăreni vor veghea la respectarea reglementărilor legale în vigoare.

            Pentru prevenirea unor situații nedorite, Jandarmeria Satu Mare face participanților la manifestări următoarele recomandări:

  • Să respecte regulile stabilite de organizatori;
  • Să supravegheze cu atenție copiii;
  • Să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale ( genţi, poşete, bagaje etc.).

”Prin măsurile stabilite la nivelul unității, jandarmii sătmăreni sunt pregătiți să intervină în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor.Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați ajutorul forțelor de ordine aflate în dispozitiv sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112” precizează Jandarmeria Satu Mare

You may also like

Leave a Comment