Gest de omenie din partea unui echipaj de poliție pentru o viitoare mamă

by Stefania Crisan

În noaptea de 9 august, în jurul orei 01.00, într-un moment critic, doi polițiști din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare s-au transformat în eroi. Aflat în patrulare în localitatea Mărtinești, un echipaj format din agenții de poliție Marius Șandor și Lavinia Rus a fost solicitat de un conducător auto disperat, a cărui soție însărcinată întâmpina probleme medicale severe să îi faciliteze deplasarea către o unitate medicală din municipiul Satu Mare, precizează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare

Cu o promptitudine exemplară, polițiștii au escortat vehiculul până la spitalul din municipiu, asigurându-se că viitoarea mamă primește îngrijirile necesare la timp.

Datorită intervenției rapide și profesioniste, femeia se află acum în afara oricărui pericol. Acțiunea celor doi agenți demonstrează încă o dată că meseria de polițist înseamnă, mai presus de toate, umanitate și devotement.

” Pe toată perioada ,,misiunii”, polițiștii au utilizat semnalele luminoase ale autospecialei din dotare și au respectat regulile de circulație specifice, fără a fi pusă în primejdie siguranța vreunui participant la traficul rutier. Gestul normal al colegilor noștri reflectă faptul că meseria de polițist presupune a fi, înainte de toate, om!” subliniază IPJ Satu Mare.

You may also like

Leave a Comment