Un incendiu de proporții a izbucnit în această după amiază, joi,11 iulie 2024, în Satu Mare, la o hală de depozitare deșeuri carton și hârtie, extinzându-se pe o suprafață de aproximativ 3000 mp, cu posibilitate de propagare la o altă hală, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare. La fața locului au intervenit 15 autospeciale de stingere cu apă și spumă, dintre care una din Bihor, două din Maramureș, trei ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență și una de la aeroportul Satu Mare. De asemenea, au fost mobilizate o autospecială de salvare la înălțime tip scară, un ventilator cu presiune pozitivă, echipajul de prim ajutor și terapia intensivă mobilă din județ, precum și trei autospeciale de primă intervenție și comandă, totalizând 67 de cadre militare.
Pentru stingerea incendiului, au fost trimise inițial nouă mașini de stingere, o autoscară și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Satu Mare, la care s-au adăugat două mașini de stingere de la nivelul ISU Bihor și ISU Maramureș, precum și echipajele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. Având în vedere degajările mari de fum, a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT pentru populația din proximitate.
Intervenția a fost una solicitantă din cauza temperaturilor caniculare și efortului fizic intens. Patru pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care doi au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe. Starea lor este stabilă.