Luna de conştientizare cu privire la cancerul de sân, celebrată în octombrie 2024, aduce în atenţie cancerul mamar, patologie care poate să apară la femeile de orice vârstă, chiar dacă nu au niciun factor de risc. Sloganul campaniei din acest an este: „Depistează. Tratează. Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas
Cel mai mare număr de cazuri se înregistrează în rândul femeilor în vârsta între 50 şi 69 de ani, însă după cum spun specialiștii sătmăreni, sunt și cazuri la persoane tinere, cu vârsta între 20-30 de ani.
Conform statisticilor, aproximativ 11,43% dintre cazurile de cancer de sân din Europa, apar la femei cu vârsta sub 44 de ani, 54% apar la vârsta de 45-69 de ani, iar restul cazurilor la cele peste această vârstă.
Riscul de apariţie a bolii este reprezentat de: gen (simplul fapt de a fi femeie – dar, menţionăm că, mai rar, poate să apară şi la bărbaţi), înaintarea în vârstă, obezitate, consum de alcool, antecedentele familiale de cancer de sân, antecedentele de expunere la-radiaţii, vârsta la care a debutat menstruaţia şi vârsta la prima sarcină, consumul de tutun şi terapia hormonală postmenopauză.
Incidenţa cancerului creşte cu vârsta, odată cu creşterea riscurilor pentru anumite tipuri de cancer, la care se adaugă mecanismele de reparare celulară care tind să fie mai puţin eficiente pe măsură ce o persoană îmbătrâneşte. Cancerul este a doua cauză de deces la nivel mondial, reprezentând aproape 10 milioane de decese anual. Cele mai frecvente cancere sunt cancerele de sân; plămân, colon/rect şi prostată. Conform datelor Agenţiei Internaţionale pentru Cercetare în domeniul Cancerului (IARC) din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la nivel mondial, în anul 2020, cancerul de sân a devenit cel mai frecvent tip de cancer (2,26 milioane de cazuri, 11,7%) depăşind cancerul pulmonar (2,20 milioane, 11,4%). În acelaşi an, s-au înregistrat 685.000 decese prin cancer de sân.
La nivel global, la femei, există mai mulţi ani de viaţă pierduţi, ajustaţi în funcţie de dizabilitate (DALY) datorită cancerului de sân decât oricărui alt tip de cancer. Conform Eurostat, în Europa, numărul deceselor prin cancer de sân a crescut în perioada 2012- 2020 cu 6,14%.
România a înregistrat în această perioadă o creştere de 10,75% a cazurilor de cancer de sân.
În România, incidenţa cancerului mamar la femei, în anul 2020, pe medii, a fost mult mai mare în urban (63,3%000 femei) decât în rural (42,6%000 femei) şi faţă de media pe total ţară (54,1%000 femei). Analizând în dinamică mortalitatea prin cancer de sân: la femei, se constată un trend uşor ascendent, de la 27,2 %000 femei în 2011, la 30,7%000 femei în 2020. În România, în 2022, potrivit ECIS – European Cancer Information System, s-au înregistrat: – 12685 cazuri noi de cancer de sân, cu o incidenţă standardizată pe grupe de vârstă de 69,4%000 – 3877 decese prin cancer de sân, cu o mortalitate standardizată pe grupe de vârstă de 16,6%000 Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă screeningul organizat populaţional, prin mamografie, adresat populaţiei feminine cu vârste între 50 şi 69 de ani, pentru că, în acest interval de vârstă, incidenţa este cea mai mare.
”Încurajăm femeile cu vârste peste 40 de ani, să discute cu medicii despre factorii de risc proprii faţă de cancerul mamar. E bine ca toate femeile să înveţe tehnica de autopalpare şi să o aplice lunar (la femeile în perioada de viaţă fertilă, se efectuează lunar, după terminarea menstruaţiei)” recomandă specialiștii Direcției de Sănătate Publică Satu Mare
Aproximativ 1/3 din decesele prin cancer sunt cauzate de consumul de tutun, indicele de masă corporală ridicat, consumul de alcool, consumul scăzut de fructe şi legume şi lipsa de activitate fizică. Prin adoptarea măsurilor Codului European de Luptă Contra Cancerului, se poate reduce riscul individual de boală, iar la nivel populaţional, peste 40% dintre cancere ar putea fi evitate: Nu fumaţi! Evitaţi fumatul acasă; Luaţi măsuri pentru a avea o greutate corporală sănătoasă; Limitaţi consumul de alcool; Alăptarea reduce riscul de cancer al mamei. Dacă puteţi, alăptaţi-vă copilul; Fiţi activă fizic în viaţa de zi cu zi. Evitaţi expunerea la radiaţii; Participaţi la programele de screening organizat pentru: cancerul mamar (femei între 50 şi 69 de ani), cancerul de col uterin (femei între 24 şi 64 de ani) şi cancerul colorectal (femei şi bărbaţi între 50 şi 75 de ani).