Un incendiu izbucnit la o casă de locuit din Marna Nouă a mistuit aproximativ 120 de metri pătrați de acoperiș. Cauza probabilă a producerii incendiului, după cum sesizează Inspectoratu pentru Situații de Urgență Someș, Satu Mare este flacăra de la un chibrit. Toată nenorocirea s-a produs miercuri, 3 aprilie 2024, după amizază , în jurul orei 17.00.
La fața locului au intervenit 12 cadre militare ale Detașamentului de Pompieri Carei cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei și cel al anexei pe o suprafață de aproximativ 120 mp, cu posibilitatea de propagare la întreaga construcție.
Datorită intervenției prompte a pompierilor, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind salvată casa de locuit.
La acțiunea de stingere a incendiului a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sanislău.
Din fericire nu au existat persoane rănite, precizează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Someș Satu Mare