Farmaciile obligate să raporteze zilnic eliberarea antibioticelor și a antifungicelor

by Stefania Crisan

Farmaciile vor avea obligația să raporteze zilnic toate medicamentele din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic eliberate. Măsura este cuprinsă în noua metodologie elaborate de Ministerul Sănătății ce vizează monitorizarea prescrierii și a raportării medicamenterlor antibiotice și antifungice  de uz sistem, în contextual riscurilor generate de utilizarea excesivă a acestora. Noul sistem de raportare va intra în vigoare după 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului MS, se arată într-un comunicat al ministerului.

Potrivit documentului citat, medicamentele din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic prescrise de către medici pe rețete, altele decât prescripțiile gratuite și compensate vor fi eliberate la farmacie pacienților sau aparținătorilor acestora numai în baza unei prescripții medicale. Prescripțiile se vor reține în farmacie și, la nevoie, se vor putea elibera fracționat doar în cadrul aceleiași farmacii, fără a depăși cantitatea totală prescrisă.

Ordinul nu impune un nou formular pentru prescripțiile medicale, ci doar o serie de informații necesare a fi completate și raportate (o serie și un număr unice generate de către prescriptori, datele pacientului, diagnosticul și detalii despre medicament).

Eliberarea prescripțiilor pentru antibiotice în regim compensat sau gratuit nu se modifică prin acest Ordin, menționeaza Ministerul Sănătății.

De asemenea, noua reglementare nu se referă la medicamentele care se eliberează fără prescripție medicală (OTC), preparatele magistrale și medicamentele de uz topic.

Ordinul mai prevede că în situații de urgență medicală, farmaciștii pot elibera anumite antibiotice și antifungice în lipsa unei prescripții medicale, în cantitatea maximă aferentă unei doze de urgență, care este calculată în acord cu modul de administrare prevăzut în Rezumatul caracteristicilor produsului. Acestea au fost selectate în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății și sunt marcate în anexa la Ordin cu semnul *. Doza de urgență poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament, în baza unei declarații pe proprie răspundere a pacientului.

You may also like

Leave a Comment