Președintele Societății Române de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihălțan, a făcut apel, miercuri, pentru creșterea nivelului de compensare a tratamentelor pentru pacienții cu bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC) de la 50% la 90% sau chiar 100%. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe dedicate Zilei Mondiale a BPOC, găzduită de platforma Pacientul 2.0.
”Povara economică pentru sistemul de sănătate din România este comparabilă cu reparațiile constante necesare drumurilor din țară. În prezent, România compensează doar 50% din tratamentul acestei afecțiuni, în condițiile în care 74% dintre pacienții cu BPOC sunt pensionari cu venituri limitate și numeroase comorbidități”, a subliniat Mihălțan.
Pacienții cu BPOC, limitați și de un plafon financiar de 330 de lei pe rețetă, se confruntă cu dificultăți în accesarea tratamentelor esențiale.
Societatea Română de Pneumologie, împreună cu experți din domeniu, a inițiat demersuri pentru modificarea legislației, în scopul creșterii nivelului de compensare. „O astfel de schimbare ar îmbunătăți aderența la tratament și calitatea vieții pacienților, reducând și costurile pe termen lung pentru sistemul de sănătate”, a explicat Mihălțan.
Un studiu prezentat în cadrul conferinței arată că 33% dintre pacienții care ajung la spital din cauza BPOC-ului suferă de exacerbări acute ale bolii, iar spitalizările cu diagnostic principal de BPOC au fost înregistrate în 43.000 de cazuri. Costurile totale pentru aceste servicii spitalicești se ridică la 264 de milioane de lei, reprezentând 1,1% din bugetul destinat spitalizărilor.