Într-o atmosferă plină de bucurie și entuziasm, Biserica Calvaria din Satu Mare a fost duminică seara, 7 ianuarie 2023, gazda unui concert memorabil de Anul Nou, dedicat muzicii Gospel – ”Bless the Lord”. Concertul a fost susținut de Grupul Vocal Joyful condus de inimoasa profesoară Budean Mihály Judit de la Școala de Arte din municipiul Satu Mare. Comunitatea s-a adunat pentru a marca începutul noului an cu cântece inspiraționale și mesaje de speranță. Grupul Vocal Joyful i-a avut ca invitați speciali pe Cserey Csaba și Simo Peter.
Biserica, cu acustica sa remarcabilă a fost și de această dată locul perfect pentru a primi mesajele pozitive ale muzicii Gospel. De altfel, a devenit o tradiție ca la fiecare început de an, Grupul Vocal Joyful să poposească în acest lăcaș de rugăciune pentru a transmite un mesaj de speranță, încurajând comunitatea să privească cu optimism spre noul an ce tocmai a debutat. Printre sătmărenii care au dat curs invitației de a participa la acest moment musical de excepție s-a numărat și conducerea Școlii de Arte Satu Mare, respectiv, managerul, Mircea Deac și director, Florin Pop.
Publicul a răspuns cu entuziasm, participând activ la cântecele din programul concertului. Energia și bucuria au umplut biserica, la fel și aplauzele sătmărenilor în semn de prețuire și recunoștință pentru prestația interpreților, a emoției pe care au reușit să o transmită prin repertoriul ales.
Acest concert de anul nou în Biserica Calvaria a reprezentat nu doar o ocazie de a celebra prin muzică, ci și un moment de comuniune și reflectare asupra valorilor și speranțelor pentru noul an ce a început.