60
Duminică, 7 aprilie 2024, un nou născut a fost găsit decedat pe un teren situat în afara localității Turț. În situația dată au fost sesizați polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care, ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirm.
La scurt timp, polițiștii au identificat-o pe mama acestuia, fiind vorba despre o minoră de 16 ani, care a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
În cauză, cercetările sunt continuate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, subliniază Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare