Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață, 13 mai, în jurul orei 08:50, pe drumul dintre Carei și Tiream, județul Satu Mare. Un biciclist în vârstă de 84 de ani a fost lovit de o autoutilitară condusă de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Carei, informează Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.
Din primele cercetări, polițiștii rutieri au stabilit că șoferul autoutilitarei ar fi efectuat o manevră de depășire fără a păstra distanța laterală de siguranță față de biciclist, acroșându-l. Victima a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat că șoferul nu consumase alcool. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.