Săptămâna Siguranței Rutiere a debutat în județul Satu Mare cu o primă activitate ce a avut loc în dimineața zilei de joi, 15 mai 2025 la Liceul Teologic Ortodox ”Nicolae Steinhardt” Satu Mare, prin instituirea unei patrule școlare, anunță Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare. Pornind de la premisa că cele mai eficiente lecții au și o componentă practică, iată că și în cazul acestei campanii prin care se dorește promovarea comportamentului responsabil în trafic și prevenirea accidentelor rutiere în rândul tinerilor, elevii au fost cooptați în echipaje de circulație și astfel au putut să constate cum este organizată activitatea de coordonare a circulației prin simularea mai multor situații frecvent întâlnite.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare precizează că aceste activități sunt dedicate Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, campanie care se va desfășura la nivel național în perioada 19-25 mai a.c..
În intervalul citat vor fi desfășurate activități educativ-preventive adresate tuturor categoriilor de participanți la trafic – pietoni, bicicliști, conducători auto și pasageri. Aceste acțiuni vor include: sesiuni informative în unități de învățământ; simulări de evenimente rutiere și exerciții demonstrative; acțiuni în teren derulate de polițiștii rutieri în zonele agglomerate; campanii stradale de distribuire de materiale informative precum și activități practice de conștientizare a riscurilor în trafic.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reamintește că siguranța rutieră este o responsabilitate comună, iar prevenirea accidentelor depinde de fiecare dintre noi.