Marți, 11 iunie 2024, la Colegiul Național Mihai Eminescu din Satu Mare a avut loc o activitate de încheiere a proiectului ”Semn că tu însemni”. Alături de cadrele didactice și elevii unității școlare au fost de față polițiști și reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Satu Mare.
Participanții la cele trei ateliere de lucru – testarea ochelarilor care simulează efectele consumului de substanțe interzise, jurizarea celor mai reușite semne de carte, crearea unor mesaje de impact vizând problematica consumului de substanțe interzise – au încercat tragerea unui semnal de alarmă cu privire la amploarea pe care a luat-o fenomenul consumului și traficului de substanțe interzise. De asemenea, participanții au aflat despre modalitățile eficiente de a reacționa și combate faptele ilegale, infracțiunile de consum și trafic de droguri și alte substanțe periculoase.
Proiectul de prevenire a traficului și consumului de substanțe interzise „SEMN CĂ TU ÎNSEMNI” a fost inițiat de către Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității în parteneriat cu Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Satu Mare și a vizat abordarea unei problematici de actualitate, care reprezintă o prioritate a Poliției Române.
Proiectul s-a desfășurat pe parcursul anului școlar 2023 – 2024, pe trei direcții de acțiune:
Realizarea unor expoziții cu lucrările realizate de către elevii Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” Satu Mare, lucrări care iau forma unor semne de carte cu mesaje de impact din domeniul traficul și consumul de droguri( de unde și titlul proiectului), care vor fi expuse la toate evenimentele organizate în cadrul proiectului;
Sesiuni informativ-preventive adresate unui grup țintă specific : părinți și cadre didactice, adulții responsabili din viața copiilor, tinerilor, care formează, ghidează și susțin dezvoltarea personală și profesională;
Realizarea unei cercetări sociologice, ce se dorește o diagnoză a problematicii antidrog, axată pe organizarea în unitățile școlare sătmărene a unor focus grupuri, cu întrebări țintite adresate elevilor.
”Eforturile comune de a schimba mentalități, de a mai pune o cărămidă la DISTRUGEREA ZIDULUI INDIFERENȚEI față de acest fenomen și speranța că, împreună VOM REUȘI ÎN ACEST DEZIDERAT au fost apreciate de către conducerea unității școlare și profesorii coordonatori prin acordarea unor diplome de recunoștință tuturor participanților!”, subliniază Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare.