De praznicul Înălțării Domnului, Ziua Eroilor, joi, 13 iunie, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase la ora 12.00 în semn de veșnică pomenire, prețuire și recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru libertatea poporului român, credinţa creștină şi ţară, anunță printr-un comunicat, Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului va sluji la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Satu Mare. De la ora 12:00, Preasfinția Sa va oficia Slujba Parastasului pentru Eroii Neamului și va participa la solemnitățile oficiale organizate cu acest prilej.
Manifestările dedicate Zilei Eroilor sunt organizate de Instituția Prefectului, Consiliul Județean Satu Mare, Primăria municipiului Satu Mare și Garnizoana Satu Mare. Slujba Parastasului va avea loc de la ora 12.00 la Cimitirul Eroilor de pe B-dul Cloșca și va fi urmată de alocuțiuni și depuneri de coroane de flori;
”Invit toţi sătmărenii să cinstim împreună memoria EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC!”- este mesajul prefectului Ioan Tibil către toți sătmărenii
Pomenirea eroilor români la sărbătoarea Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească.
Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
Patriarhia Română reamintește că la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.
”Prin credința, curajul și jertfa lor, eroii români au contribuit la consolidarea conștiinței și demnităţii naționale, afirmate concret prin dobândirea independenței, realizarea unităţii statului și apărarea constantă a libertăţii în istoria poporului nostru” se arată în comunicatul citat.