Într-o perioadă în care vremea rece poate pune probleme multora dintre noi, Fundația Maurer a dat startul unei noi campanii menite să ajute persoanele aflate în dificultate din municipiul Satu Mare. Campania, intitulată „Food Truck”, a fost concepută pentru a distribui sandwich-uri, ceai fierbinte și fructe celor care trăiesc în zone defavorizate ale orașului. O primă acțiune a avut loc marți, 18 februarie 2025 în zonele municipiului Satu Mare unde își duc viața de zi cu zi oameni din grupurile vulnerabile, respectiv în zona Stadionului, strada Dinu Lipatti (Cerbului) și zona Ostrovului. Copii și adulți, inclusiv vârstnici au primit câteva un ceai cald, sandviș și fructe alături de un zâmbet și cuvinte de respect și înțelegere din partea echipei mobile.
”Suntem conștienți că, în timpul iernii, persoanele vulnerabile se confruntă cu multe dificultăți. Ne-am dorit să venim în ajutorul lor, oferindu-le un mic moment de alinare și susținere. Ne-am propus să ajungem în zonele cele mai afectate, unde oamenii se află într-o situație financiară mai greu de gestionat, pentru a le oferi o fărâmă de speranță în această perioadă” au subliniat inițiatorii campaniei
Inițiativa vine într-un moment critic, având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru următoarele săptămâni. După cum a precizat președintele fundației, Maurer Robert, campania va continua zilnic, voluntarii deplasându-se în diverse cartiere ale orașului pentru a oferi cele mentionate mai sus.


Pe parcursul primei zile de campanie echipajul Fundației Maurer a distribuit sandwich-uri, ceaiuri și fructe unui număr de aproximativ 100 de persoane.
”Vremea rece poate fi nemiloasă, mai ales pentru cei fără adăpost sau pentru familiile cu posibilități reduse. Prin această inițiativă, dorim să fim alături de ei, să le oferim nu doar hrană, ci și speranțǎ„ au spus voluntarii fundației
Locuitorii orașului care doresc să sprijine această acțiune sunt încurajați să doneze sau să devină voluntari. Informații suplimentare pot fi găsite pe pagina oficială a fundației.