10 percheziții la cabinete medicale, instituții și persoane fizice pentru trafic de influență și luare de mită

by Mihaela Ghiță

Mai multe instituții publice, cabinete medicale și domicilii ale persoanelor fizice au constituit obiectul unor percheziții efectuate în cursul zilei de miercuri, 19 februarie 2025 într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Perchezițiile au vizat 10 astfel de locații de pe raza județului Satu Mare.

”Procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sprijinul organelor de cercetare penală din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Satu Mare, a efectuat, în cursul zilei de astăzi, 19.02.2025 percheziții domiciliare la un număr de 10 locații situate pe raza județului Satu Mare, reprezentând sedii ale unor institutii publice, cabinete medicale private, domicilii ale persoanelor fizice, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârsirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mitä” se arată într-un comunicat al instituției citate.

Descinderi s-au făcut inclusiv la Ambulatoriul de Specialitate ( Policlinica Veche) de pe strada Gheorghe Lazăr din municipiul Satu Mare. Este vorba despre cabinetele de expertiză medicală a capacității de muncă, structură care nu aparține Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, spațiul fiind închiriat acestora, au precizat surse din cadrul SJU Satu Mare.

Din cercetările de până acum a rezultat că în perioada 2024-2025 autorii au pretins și primit bani și diferite bunuri, lăsând să se creadă că au influență asupra medicilor și comisiilor de evaluare. Scopul a fost obținerea unor referate medicale necesare încadrării în grad de handicap, respectiv a unor acte medicale necesare obținerii pensiei de invaliditate. Din probatoriul administrat a mai rezultat că anumite cadre medicale, având ca atribuții de serviciu emiterea unor acte medicale necesare obținerii pensiei de invaliditate, au pretins și primit sume de bani în scopul emiterii acestor acte.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost găsite și ridicate, în condițiile legii, mai multe bunuri și înscrisuri despre care există suspiciunea că au legătură cu comiterea infracțiunilor care fac obiectul dosarului de cercetare penală.

Organele de urmărire penală au beneficiat de suport din partea  Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare și a Direcției de Operațiuni Speciale – Serviciu de Operațiuni Speciale Satu Mare

De asemenea, este menționat faptul că aceste activități  ”nu pot, în nicio situație să înfrângă prezumția de nevinovăție”

You may also like

Leave a Comment