Conducerea Casei Județene de Pensii (CJP) Satu Mare își exprimă aprecierea și recunoștința față de factorii politici naționali și locali care au sprijinit demersul pentru prelungirea angajării personalului contractual din cadrul instituției. Votul favorabil exprimat miercuri, 18 iunie 2025 în plenul Camerei Deputaților, prin care s-a aprobat menținerea personalului contractual în activitate până la 30 iunie 2026, este extrem de necesar pentru buna funcționare a instituțiilor de pensii din România.
Directorul executiv al CJP Satu Mare, Cristian Soponoș, împreună cu întreaga conducere și colectivul instituției, a transmis printr-un comunicat de presă mulțumiri publice în special partidelor PSD și PNL pentru implicarea decisivă la nivel parlamentar, precum și liderilor politici locali care au susținut concret acest demers. Printre aceștia se numără deputatul Mircea Govor și senatorul Turos Lorand, care au participat, la invitația conducerii CJP, la întâlnirea oficială organizată pe 25 aprilie 2025. În cadrul acestei reuniuni, directorul Cristian Soponoș a prezentat detalii despre complexitatea activității instituției, precum și provocările legate de resursa umană, primind sprijin clar din partea celor doi parlamentari.
Potrivit conducerii CJP, în lipsa acestei decizii legislative, începând cu 1 iulie 2025 instituția ar fi riscat să piardă aproximativ 26% din personal, ceea ce ar fi afectat grav capacitatea de operare a activităților curente și viitoare.
„De la 1 iulie, instituția ar fi fost în pericol să piardă un sfert dintre angajați, mai exact 26% din resursa umană a Casei de Pensii Satu Mare, și ne bucurăm că s-a reușit, la nivel central, să se înțeleagă nevoia absolut vitală pentru continuarea etapelor care mai urmează din programul informatic, respectiv prelucrarea transformărilor diferitelor tipuri de pensii, a pensiilor de urmaș și, în viitor, a recalculării pensiilor, ca urmare a adeverințelor cu venituri nepermanente, un volum enorm, reprezentat de mii de cazuri în continuare”, a declarat directorul executiv Cristian Soponoș.