Vinerea Mare. Episcopul Timotei săvârșește Denia Prohodului Domnului la Satu Mare

by Stefania Crisan

Vineri, 3 mai 2024, de la ora 17:00, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va săvârși Denia Prohodului Domnului la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Municipiul Satu Mare. Azi este Sfânta și Marea Vineri. Numită și Vinerea Neagră este ziua aducerii la judecată, batjocoririi, schingiuirii, răstignirii, morții și îngropării lui Iisus.

Guvernatorul roman Pilat, din pricina neînțelegerilor cu evreii, dar și din pricina unui vis al soției sale încearcă să-l scape de la moarte, după obiceiul ca de Paște să fie eliberat un întemnițat. Pusă să aleagă între Hristos și Baraba, mulțimea cere eliberarea tâlharului și răstignirea lui Iisus, strigând ”Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri”. Domnul își poartă crucea spre Golgota, unde este răstignit între doi tâlhari. Unul dintre tâlhari recunoscându-i nevinovăția și dumnezeirea se învrednicește de mântuire. Dându-și El duhul la ceasul al nouălea se îngăduie drepților Nicodim și Iosif să-i îngroape trupul după rânduială, iar mormântul este pecetluit și pus sub pază ”ca nu cumva ucenicii Lui să vină și să-l fure, spunând poporului că S-a sculat din morți”

Seara se cântă în biserici denia Prohodului, adică slujba de înmormântare a Domnului. Alaiul îndurerat al credincioșilor trece pe sub Sfântul Epitaf, acesta fiind așezat pe Sfânta Masă a Sfântului Altar, și va sta acolo timp de 40 de zile, până în ajunul praznicului Înălțării Domnului.

Trecerea pe sub Sfânta Masă este ca și când ar trece prin mormântul lui Iisus, după care în frunte cu preoții, alaiul dă ocol bisericii de  3 ori (câte o dată pentru fiecare zi a șederii lui în mormânt).

Conform rânduielii liturgice în această zi se ajunează complet, fără a mânca sau a bea ceva. Este o zi în care se ține post negru.

You may also like

Leave a Comment