Expresia iubirii față de Dumnezeu poate fi întâlnită în neașteptate locuri și poate să ia nebănuite forme, iar atunci când vine din partea tinerilor emană bucurie și recunoștință. Bunăoară poți să întâlnești râvna și talentul lor în două spații expoziționale ale Muzeului de Artă din Piața Libertății din Satu Mare. Sunt sălile cu cărămidă roșie, cum le mai spun artiștii, acolo unde au fost așezate cu măiestrie lucrările unor tineri iconari de la Parohia Ortodoxă ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Satu Mare, membri ai Cercului de Iconografie ”Teofania” coordonat de preotul paroh dr.Ovidiu Fărcaș.



Expoziția ”Lumină din Lumină” reprezintă rodul muncii lor din cadrul taberei de vară de iconografie din luna august derulată în parteneriat cu Muzeul Județean Satu Mare și din ultimii trei ani iar acum este deschisă publicului larg. Vernisajul a avut loc joi, 4 septembrie, în prezența unui public numeros format din credincioși ai parohiei, preoți, prieteni și familiile tinerilor. Acest moment cu totul special a fost onorat și cu câteva luări de cuvânt. Au vorbit despre expoziție: Daniela Bălu – directorul Muzeului Județean SatuMare, părintele dr. Ovidiu Fărcaș, parohul Bisericii Ortodoxe Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Satu Mare și coordonatorul Cercului „Teofania”, Camelia Cuceu – una dintre primele eleve ale cercului și pr. Călin Palfi, reprezentant al sectorului educațional al Protopopiatului Ortodox Satu Mare.
”În momentul în care am intrat în săli am simțit o bucurie și o liniște sufletească cum numai icoana ne-o poate oferi. (…) Aceste minunății create iată, de niște tineri extraordinari, nu fac altceva decât să ne confirme că și în această societate mult prea mult dominată de partea laică, există totuși oameni și cu atât mai frumos că sunt tineri, că există tineri care ne amintesc de cele sfinte și cred că este cea mai minunată experință pe care o trăim împreună” a spus directoarea muzeului, Daniela Bălu.
Părintele Ovidiu Fărcaș a vorbit despre lucrările care fac obiectul acestei expoziții, despre activitățile și rezultatele notabile ale Cercului de iconografie ”Teofania” care de-a lungul celor aproape trei decenii de existență a inițiat numeroși tineri în arta iconografiei.
” Astăzi am încercat să vă arătăm că tinerii știu să se refugieze din lumea pe care altfel o vedem foarte atractivă și că adeseori sunt capabili de lucruri de care noi cei mari nu suntem capabili și anume, să aștearnă, iată, de data aceasta pe sticlă lucruri imateriale care aparțin veșniciei lui Dumnezeu și să le facă atât de plăcute încât să ne fi rupt din confortul zilei într-atât încât să participăm la acest vernisaj. Jertfa acestor tineri este cu totul considerabilă mai ales în contextul provocărilor zilelor actuale” a subliniat părintele Ovidiu Fărcaș
De asemenea, expoziția va fi întregită zilele următoare cu alte zeci de lucrări dedicate praznicului Înălțării Sfintei Cruci, reprezentări ale crucii, acestea fiind realizate în baza unui parteneriat cu Școala Gimnazială ”Lucian Blaga”.
Un alt element inedit al expoziției pune în lumină inclusiv talentul unor tineri din sistemul de protecție social, a căror lucrări se regăsesc pe simezele spațiului muzeal.
Alături de tinerii iconari, momentul a fost înfrumusețat de grupul psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”, dirijat de prof. Vlad Mihail Pop
Evenimentul a marcat 28 de ani de activitate ai cercului coordonat de părintele paroh Ovidiu Fărcaș, perioadă în care generații de copii și tineri au fost inițiați în arta iconografiei ortodoxe și populare românești. În acest interval, lucrările lor au fost prezentate în 19 expoziții locale, naționale și internaționale și au obținut premii prestigioase, între care „Marele Premiu” la secțiunea „Icoană pe sticlă”, la București, „Premiul de Excelență pentru stil unitar”, precum și alte 47 de premii I, II și distincții speciale.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 4–18 septembrie 2025, oferind publicului ocazia de a descoperi frumusețea și profunzimea credinței exprimate prin artă de tinerii sătmăreni.