Târgul de Paște din municipiul Satu Mare se deschide azi, 27 martie 2026, la ora 10.00, în Piața Libertății, și se va desfășura până în 12 aprilie. Timp de două săptămâni, locuitorii urbei și în egală măsură toți cei care vor vizita orașul vor avea parte de o atmosferă de sărbătoare cu multiple activități și oferte dedicate sărbătorilor pascale.
Organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană, evenimentul reunește producători locali și meșteri populari care vor expune o gamă de produse specifice perioadei Sfintelor Paști. Vizitatorii vor putea descoperi bunătăți culinare, decorațiuni artizanale și ornamente dedicate mesei festive.
Pe lângă oferta tradițională, organizatorii au pregătit și un program dedicat copiilor, care include spectacolul interactiv „Zâna Primăverii și Iepurașul Țup-Țup”, vânătoarea de ouă de Paște și activități de prezentare a tradițiilor pascale. De asemenea, Trenulețul Iepurașului va circula zilnic prin parcul central, oferind celor mici momente de distracție.