Tânăr pasionat de arta graffiti a vandalizat un automotor în stația CFR Satu Mare. S-a ales cu dosar penal

by Mihaela Ghiță

Un tânăr slovac în vârstă de 27 de ani pasionat de arta graffiti s-a trezit în plină noapte mânat de avântul creativ pe care și l-a exprimat cât se poate de vizibil nicăieri altundeva decât în stația CFR Satu Mare, pe un automotor. S-a întâmplat în noaptea de 6 februarie 2026, în jurul orei 00:40.

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Satu Mare aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu l-au surprins în flagrant pe tânăr în timp ce vandaliza vagonul în stația de cale ferată din municipiul Satu Mare.

Potrivit datelor Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, asupra persoanei au fost identificate mai multe recipiente cu vopsea tip spray, folosite la comiterea faptei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, urmând ca prejudiciul să fie stabilit.

You may also like

Leave a Comment