Peste 400 de litri de alcool fără documente de provenienţă a fost confiscat de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice în urma unei acțiuni derulată pe raza județului Satu Mare la data de 11 ianuarie 2025.
Polițiștii au depistat un bărbat de 58 de ani, din localitatea Păulești, în timp ce transporta în autoturism, 4 recipiente a câte 25 de litri alcool etilic, fără a deține acte de proveniență.
De asemenea polițiștii au depistat și confiscat cantitatea de 380 de litri alcool etilic , care se afla în afara perimetrului desemnat ca antrepozit fiscal, de la o societate comercială din localitatea Petin
Alcoolul, în valoare de 48.000 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul inspectorilor vamali din cadrul Direcției Regională Vamală Cluj și polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, Biroul de Ordine Publică.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării peste limita legală.