Sute de controale, avertismente și amenzi aplicate de DSP Satu Mare pentru mai multe firme din județ

by Stefania Crisan

O sinteză a activității Direcției de Sănătate Publică Satu Mare pe luna iulie 2024 arată principalele probleme identificate de inspectorii sanitari în cadrul controalelor tematice  efectuate în județul Satu Mare la operatorii economici și nu numai. De asemenea, se remarcă prezența a zeci de îmbolnăviri de rujeolă cât și identificarea de cazuri de infecții cu Campilobacter, Salmonella și Rotavirus. Calitatea apei din mai multe surse ale județului a fost supusă analizei fiind depistate neconformități la anumiți parametri precum E-coli, mangan și fier.

În luna iulie 2024, Serviciul de Control în Sănătate Publică din județul Satu Mare a desfășurat 262 de acțiuni de control, alături de o acțiune de recontrol. În urma acestor activități, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14 au fost avertismente și 19 au fost amenzi, cumulând suma de 28.200 lei. De asemenea, a fost emisă o decizie de suspendare a activității unei unități, însă nu a fost necesară închiderea completă a vreunei unități. Nu au fost retrase produse de la comercializare sau consum, și au fost soluționate 10 sesizări din partea cetățenilor. În plus, au fost derulate mai multe acțiuni tematice, inclusiv verificări în unități de alimentație și în centrele de îngrijire corporală, precum și supravegherea calității apei de îmbăiere și a taberelor turistice. Totodată, s-a propus verificarea condițiilor igienico-sanitare în unitățile de tip fast-food.

Compartimentul de Promovare a Sănătății a continuat campania națională de informare privind efectele consumului de alcool, realizând un screening asupra populației din județ. Au fost completate 109 chestionare, iar 36 de persoane cu scoruri ridicate au beneficiat de consiliere și îndrumare către servicii medicale specializate. De asemenea, s-au desfășurat activități educaționale pentru copii, axate pe importanța igienei corporale și prevenirea osteoporozei la vârstnici. Alte campanii au vizat siguranța elevilor pe perioada vacanței, prevenirea traficului de droguri și educația sexuală pentru adolescenți.

Compartimentul de Igienă a Mediului a monitorizat calitatea apei potabile, prelevând 28 de probe pentru diverse analize fizico-chimice și microbiologice. În urma acestor analize, s-au identificat neconformități la anumiți parametri precum E-coli, mangan și fier. În cursul lunii iulie, au fost evaluate 45 de unități pentru eliberarea de certificări și avize sanitare, iar o serie de întâlniri de lucru au fost organizate la Agenția de Protecție a Mediului și la Primăriile din Satu Mare și Carei.

Laboratorul de Microbiologie a preluat și analizat 398 de probe, incluzând analize ale apei și produselor alimentare, precum și teste pentru depistarea unor agenți patogeni, cum ar fi HIV, salmonella și alți paraziți.

Compartimentul de Epidemiologie a raportat 57 de cazuri de rujeolă, fără decese, și a supravegheat campania de vaccinare ROR, cu 416 copii vaccinați în luna iulie. De asemenea, au fost identificate cazuri de infecții cu Campilobacter, Salmonella și Rotavirus.

Compartimentul de Medicină a Muncii a emis și verificat diverse autorizații sanitare, monitorizând expunerea la radiații ionizante și alte condiții de sănătate la locul de muncă, precum și respectarea normelor de igienă în grădinițe și școli.

În final, compartimentul de Igienă Alimentară a acordat 11 asistențe de specialitate și 12 certificări ale conformității, prelevând probe pentru verificarea sanitației în unitățile alimentare.

You may also like

Leave a Comment