Organizarea ediției a 68-a a evenimentului tradițional „Sâmbra Oilor” de la Huta Certeze este programată în acest an la data de 3 mai 2026. Aspecte ce vizează organizarea ediției au fost discutate recent în cadrul ședinței de coordonare desfășurate la nivelul Instituției Prefectului Satu Mare , cu participarea structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.
În cadrul discuțiilor, autoritățile au stabilit necesitatea adoptării unor măsuri integrate pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestării, care atrage anual un număr mare de participanți. Accentul a fost pus pe asigurarea ordinii publice, fluidizarea traficului rutier în zona evenimentului și capacitatea de intervenție rapidă în situații de urgență.
Pentru o coordonare eficientă, în data de 15 aprilie va avea loc prima ședință a comandamentului de organizare, la care vor participa reprezentanți ai instituțiilor implicate, ai autorităților locale și ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.
„Sâmbra Oilor” reunește anual comunități din întreaga zonă, fiind considerat unul dintre cele mai importante momente de promovare a tradițiilor păstorești și a identității culturale locale.