Schimb de experiență între profesioniștii Secției de Neonatologie Satu Mare și cei de la Spitalul AKH Viena

by Mihaela Ghiță

O delegație a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare se află în aceste zile într-o vizită la secția de Terapie Intensivă Neonatală și secția de post-terapie a spitalului AKH Viena. Echipa de la Satu Mare este formată din următorii specialiști: dr. Roxana Varga, medic șef secția de Neonatologie, dr. Cadar Stefana, dr. Timoc Alexandra, dr. Toth Basa Boglarka, as. Opriș Otilia și Boldan Eva.

În cadrul vizitei profesioniștii spitalului sătmărean au împărtășit experiențe și practici de lucru alături de colegii de la Asociația ARNIS și gazdele spitalului austriac – dr. Katrin Klebermass-Schrerehof MD, Head of Division of Neonatology, Intensive Care Medicine and Neuropediatrics.

Doctor Roxana Varga a subliniat faptul că au fost impresionați nu numai de investițiiile materiale susținute de managementul și autoritățile locale, dar și protocoalele terapeutice ale spitalului AKH Viena care pun în prim plan pacientul.

”Aparatura monitorizează și protocoalele sunt clare, dar ei au pus omul peste ele. Ei cred în clinicul copilului, cred în importanța prezenței părinților 24/24 lângă copil și în calitatea îngrijirilor oferite de asistente și părinți.

Medicul face medicina și o face cu multă implicare, cu ore, luni de muncă, dar liber de încordarea și stresul de a fi singur cu pacientul. Părinții ajung să fie 24/24 ore în echipă.

Sunt recunoscătoare Asociației Arnis si echipei mele care a acceptat sa se implice in acest proiect

Si impreuna cu care invatam atat de multe si crestem atat de frumos„ a notat dr. Roxana Varga

Medicul sătmărean a precizat că această vizită face parte dintr-un proiect mai amplu care isi propune să ajute Spitalul Județean de Urgență Satu Mare – Secția de Neonatologie prin implementarea unui protocol pentru procedura Ingrijirii in cangur. ”Noi ca medici si asistente pe lângă procedura respectivă și schimbările ce țin de aplicarea ei în practică am luat și multe idei pe partea medicală. Dupa ce ajungem acasă tot ce am văzut și înteles aici vor fi discutate pentru a putea face schimbări și la noi” a spus cu entuziasm dr. Roxana Varga pentru libertamedia.ro

Sursa foto: Asociația ARNIS

You may also like

Leave a Comment