Primăria Municipiului Satu Mare anunță o nouă inițiativă ecologică destinată colectării aparatelor electrice și bateriilor uzate. În incinta Pieței Someș, la intrarea de lângă Unicarm, a fost instalat un #EcoBox, unde cetățenii pot preda spre reciclare aparate de mici dimensiuni și baterii.
În EcoBox pot fi colectate orice dispozitive care se conectează la priză sau funcționează pe baterii, cu dimensiuni reduse. Pentru aparatele electrice de mari dimensiuni, sătmărenii pot beneficia de serviciul gratuit de colectare de la domiciliu, disponibil prin programare la numărul 0744781781, de luni până vineri, între orele 09:00 – 17:00.
Această inițiativă este implementată de Primăria Municipiului Satu Mare în colaborare cu operatorul autorizat The Green Project, cu susținerea OIREP Eco Positive, având ca scop reducerea poluării și gestionarea responsabilă a deșeurilor electronice.