Sătmărean cercetat pentru înșelăciune și produse contrafăcute

by Stefania Crisan

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, administrator al unei societăți comerciale din Satu Mare este cercetat într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație a unor produse contrafăcute și înșelăciune, informează printr-un comunicat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În cazul de față Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare,  au intervenit la data de 28 mai 2024 și au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Satu Mare, la sediul social, punctul de lucru al societății comerciale, precum și la domiciliul administratorului.

Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2023 – mai 2024, administratorul societății ar fi comercializat componente și diferite accesorii de telefonie mobilă, față de care există suspiciunea rezonabilă că ar fi contrafăcute, atât la punctul de lucru al societății, cât și în mediul on-line.

”În urma cercetărilor efectuate și a punerii în executare a mandatelor de percheziție, polițiștii au descoperit și ridicat componentele și accesoriile de telefonie mobilă, susceptibile a fi contrafăcute, în vederea expertizării, stabilirii prejudiciului cauzat și luării măsurilor legale”  se arată în informarea IPJ Satu Mare

Bărbatul de 36 de ani, din municipiul Satu Mare, a fost condus la sediul Poliției, în vederea audierii, acesta fiind cercetat în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Satu Mare.

Înspectoratul de Poliție Județean Satu Mare face precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

You may also like

Leave a Comment