S-a aflat cauza probabilă a incendiului de proporții de la depozitul din Satu Mare

by Mihaela Ghiță

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Satu Mare prezintă un prim bilanț al intervenției la incendiul ce a avut loc joi, 11 iulie 2024 la un depozit de colectare carton, hârtie și mase plastice de pe strada Magnoliei din municipiul Satu Mare. Totodată a fost stabilită sursa probabilă a producerii incendiului de proporții care a fost lichidat după aproape 28 de ore, (11.07 ora 14:49-12.07 ora 18:30). ”Comisia de cercetare a stablit  cauza  probabilă de producere a incendiului ca fiind efect termic (țigară), imprejurarea determinantă – fumatul în locuri nepermise„ se arată în comunicatul ISU Someș Satu Mare

Potrivit datelor desfășurării intevenției, Inspectoratul pentru Situații de Urgență SOMEȘ al județului Satu Mare a fost alertat joi, 11 iulie 2024 să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un operator economic de colectare deșeuri carton și hârtie.

Forţele alocate pentru gestionarea situației de urgență au fost următoarele

S-a intervenit cu:

– 16 autospeciale ( 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul ISU  Satu Mare, 2 din cadrul ISU Maramureș și 2 din cadrul ISU Bihor, 3 autospeciale de la serviciile voluntare pentru situații de urgență, aparținând SVSU Ardud, Moftin și Păulești și o autospecială de stingere cu o capacitate de 20.000 de litri, aparținând aeroportului Satu Mare)

– 2 ambulanțe SMURD, 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Judeţean, 4 autospeciale de prima intervenție și comandă, 3 încărcătoare frontale ( vole) cu un total de 90 de subofițeri, maiștri militari și soldați, 9 ofițeri și 15 pompieri voluntari de la serviciile voluntare amintite.

Au ars deșeuri din mase plastice, hârtie și carton pe o suprafață de aproximativ 9000 de metri pătrați, ( aprox. 4000 mp în 2 hale și 5000 mp pe platforma exterioară).

”La ora actuală un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare asigură zona pentru înlăturarea focarelor ascunse si eliminarea posibilităților de  reaprindere.Coordonarea intervenției pe toată durata a fost asigurată de către comanda ISU Satu Mare cu prezența la locul evenimentului a domnului prefect Ioan Tibil, in calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare” se menționează în documentul citat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare.

You may also like

Leave a Comment