Astăzi, 14 ianuarie 2025, Consiliul Județean Satu Mare a ales-o, prin votul consilierilor județeni, pe Roxana Petca (PSD) în funcția de vicepreședinte al instituției. Decizia vine după vacantarea funcției, ca urmare a preluării mandatului de deputat de către fostul vicepreședinte, Mircea Govor.
Roxana Petca se alătură echipei de conducere a Consiliului Județean Satu Mare, formată din președintele Pataki Csaba și vicepreședintele Cătălin Filip. Noua echipă își propune să continue dezvoltarea județului și să implementeze proiectele prioritare pentru comunitate.
„Este o onoare să fac parte din conducerea Consiliului Județean și să contribui la progresul comunității noastre prin proiecte care să răspundă nevoilor cetățenilor,” a declarat Roxana Petca după alegerea sa.