Primăria Carei a introdus din acest an parcarea cu plată în zonele centrale ale municipiului, ca parte a strategiei de reducere a poluării în oraș. Intenția administrației locale, așa după cum se arată într-o informare este de a face din Carei un oraș ecologic. În opinia primarului Careiului, Eugen Kovacs tarifele pentru parcarea cu plată sunt acceptabile și vizează strict zonele aglomerate ale orașului.
”La Carei s-a introdus parcarea cu plată în cadrul unui set de măsuri menite să reducă poluarea în oraș. Scopul nu a fost acela de a-i pune pe careieni la plată, nu asta au urmărit Primăria și Consiliul Local. Prin intermediul celor două proiecte de mobilitate urbană, în Carei au fost modernizate și extinse pistele pentru bicicliști, a fost introdus transportul în comun nepoluant cu autobuze electrice. În curând, vom pune la dispoziția careienilor biciclete pentru a putea circula mai ușor și mai rapid prin oraș. Încercăm să avem un oraș cu aer respirabil, nepoluat”, a declarat primarul Careiului, Eugen Kovacs.
Prin introducerea parcărilor cu plată se dorește limitarea poluării în zona centrală a orașului. ”Am introdus aceste parcări pentru a reduce pe cât posibil circulația rutieră și, implicit, poluarea în zona centrală a Careiului. Tarifele sunt acceptabile, nu sunt exagerate din punctul meu de vedere. Și nici nu am urmărit să taxăm tot ce mișcă. De exemplu, de pe strada 1 Decembrie 1918, oricine poate parca în mod gratuit pe oricare din străzile adiacente. Singurul efort suplimentar îl constituie cel mult o sută sau două sute de pași în plus”, explică primarul Eugen Kovacs.
Intenția municipalității este de a avea un oraș cât mai verde, cu spații verzi îngrijite, care să ofere condiții pentru o viață cât mai sănătoasă și ferită de poluare pentru locuitorii săi.În acest sens au fost implementate două proiecte de mobilitate care au făcut posibilă reamenajarea spațiilor verzi pe majoritatea străzilor careiene, au fost plantași sute de arbori. De asemenea, tot printr-un proiect cu fonduri europene zona de agreement Somoș a fost reamenajată
”Am acordat și continuăm să acordăm o atenție deosebită tuturor spațiilor verzi din oraș, încercând să le extindem atunci când avem posibilitatea.Pe această cale, îi rog pe careieni să folosească transportul în comun cu autobuze electrice, să utilizeze mai des bicicleta sau alte mijloace de deplasare nepoluante și chiar să meargă pe jos când nu au de parcurs distanțe prea mari. Cu astfel de mici sacrificii în privința comodității putem face din Careiul nostru atât de drag un oraș verde, nepoluat”, a conchis primarul Kovacs.