Fratele Kilian din Comunitatea de la Taizé (Franța) pentru care tinerii sătmăreni au un respect profund fiind considerat un adevărat prieten al lor, se află pentru câteva zile în vizită la Satu Mare, la invitația părintelui Gabriel Groza, directorul Liceului Teologic Ortodox ”Nicolae Steinhard”.

În cursul dimineții de azi, 3 octombrie 2025, oaspetele a participat la Sfânta Liturghie in biserica ”Sfântul Nicolae ” a liceului ortodox, s a întâlnit cu tinerii care au fost la Taize și cu elevii liceului.
De semenea, după Sfânta Liturghie, fratele Kilian a avut o întrevedere cu părintele protopop al Sătmarului, pr. Gabriel Gorgan, cu episcopul Episcopiei Romano Catolice – Dieceza Satu Mare, Eugen Shonberger J., cu subprefectul Ioan Tibil și cu viceprimarul municipiului Satu Mare, Cristina Tămășan Ilies.
După cum am aflat de la părintele Gabriel Groza, anual, foarte mulți tineri din Satu Mare merg la Taizé pentru a trăi zile intense de rugăciune, meditaţie şi reflecţie, într-un cadru de spiritualitate profundă şi de viaţă simplă. În acest loc tinerii participă la programul liturgic, dar în aceeași măsură se implică în activitățile de voluntariat propuse de comunitate, părintele Kilian fiind fratele coordonator pentru tinerii români care merg în tabăra de la Taize.
De altel, această rodnică colaborare a împlinit mai bine de două decenii. ”Din 2003 avem un parteneriat cu Comunitatea din Taize și tinerii din Satu Mare împărtășesc timp de o săptămână bucuria comuniunii,cu frații creștini din întreaga lume! Ceea ce consider că este important și cel mai important este să le împărtășim străinilor din toată lumea credință și tradițiile noastre sfinte” a spus directorul Liceului Teologic ”Nicolae Steinhardt” Satu Mare, prof. pr. Gabriel Groza.