Podul Prieteniei din municipiul Satu Mare a devenit și mai atractiv în urma amplasării cu dată recentă a unor panouri informative ce descriu viața diurnă și nocturnă a râului Someș. Ingenioasa inițiativă aparține Societății Carpatina Ardeleană Satu Mare și Primăriei Municipiului Satu Mare care au dezvoltat un parteneriat în acest sens.
Panourile informative au fost realizate în cadrul proiectului „Rețeaua pentru natură urbană”.
Astfel, toți cei care vor trece de acum în colo pasarela Prieteniei vor putea să descopere lucruri deosebit de interesante despre fascinanta lume acvatică, să descopere frumusețea râului și în acest mod, informațiile oferind o altă perspectivă despre biodiversitatea Someșului.