La data de 15 mai 2024 polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de căte Judecătoria Alba Iulia, pe numele unui bărbat, de 31 de ani, din Suceava, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
Bărbatul este condamnat la 3 ani și 3 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Tot la aceeași dată, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare în colaborare cu cei din cadrul Secției Poliție Gherța Mică au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Hunedoara, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din Satu Mare.
Persoana în cauză este condamnată la 1 an de închisoare, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.
Potrivit IPJ Satu Mare, ambii bărbați au fost depuși în Penitenciarul Satu Mare.