Părintele Constantin Necula revine la Satu Mare cu o nouă conferință publică

by Mihaela Ghiță

Vineri, 25 iulie 2025, de la ora 19.00, Parcul UFO din municipiul Satu Mare va găzdui conferința publică „Între blocuri. Provocări contemporane”, susținută de Părintele Constantin Necula, unul dintre cei mai apreciați vorbitori ai Bisericii Ortodoxe Române.

”Un om binecuvântat, căruia Dumnezeu i-a dat harul cuvintelor înțelepte și priceperea de a ne apropia pe toți de morala creștină. Cred că revenirea domniei sale printre noi, sătmărenii, este semnul cel mai clar că vorbele sale găsesc ecourile cele mai potrivite, mai ales în rândul tinerilor. Apoi, în aceste vremuri tulburi, în care mulți dintre noi sunt greu încercați și mulți și-au pierdut reperele morale, avem nevoie ca părintele Necula să mai aprindă o candelă pe drumul nostru întunecat, cu taina pildelor biblice și cu sfaturile sale duhovnicești” a spus deputatul Adrian Cozma pe pagina personală de facebook.

Organizatorii încurajează participarea tuturor sătmărenilor, indiferent de vârstă, în număr cât mai mare.

You may also like

Leave a Comment